Pe strada Furnalelor nr.13 din Centrul Istoric al Reșiței Montane a funcționat la începutul primelor decenii ale secolului trecut, în plină perioadă de expansiune economică şi socială a municipiului nostru, școala privată primară ’’Pittner Schule’’, chiar în casa familiei Pittner, la parterul acesteia.
Simbol de necontestat al vechiului oraș muncitoresc, Pittner-Bácsi, cum era cunoscut bunul învățător August Pittner, s-a născut la Reșița, în ziua de 7 decembrie 1879, conform documentelor romano-catolice și al înscrisurilor vremii din 8 decembrie 1882.
Tatăl lui, Johann Pittner, a fost mecanicul primei locomotive cu abur, Szekul nr.1, adusă la Reșița de la Viena în anul 1871, și retrasă din circulație în 1936. Acesta a acționat sirena de 233 de ori pe parcursul primei călătorii, exact numărul curbelor aflate pe traseul care lega Reșița de Secul…
La 30 de ani August Pittner s-a căsătorit cu tânăra învățătoare de 20 de ani, Helene Faber (născută la 24 februarie 1889 și decedată la 9 martie 1928), și împreună au avut doi copii. Aceștia au crescut în această casă, la etajul care era în întregime ocupat de familia Pittner. Despre fiul lor se cunosc prea puține amănunte, însă fiica lor, Augusta, s-a născut în 13 martie 1909, și a emigrat în Germania unde a murit la 3 iulie 1973.
Generații întregi de copii au învățat sub îndrumarea blândă și destoinică a lui August Pittner, începând cu anul 1912, prima datare oficială a școlii care îi poartă numele și astăzi, cu respect. Aceasta a fost închisă în 1929, cei doi soți continuând cursurile la Școala Centrală din Reșița.
Pittner-Bácsi a înființat și a îngrijit o bibliotecă renumită, cuprinzând cărți de care se folosea la predarea în școala deschisă în propria casă. În locuința sa personală avea și o mică galerie cu lucrări ale unor pictori reșițeni, un pian la care exersa în fiecare zi și nu în ultimul rând, o colecție de piese turnate în uzinele reșițene, o mică expoziție a unor realizări ale oamenilor harnici ai locului, demonstrând prin aceasta apartenența la simbolul muncii reșițene.
Îndrăgitul învățător a locuit în casă până la moartea sa, în 17 noiembrie 1965 (după inscripția de pe mormânt, însă, în 16 noiembrie 1965). A fost înmormântat în Cimitirul nr. 2/3 din municipiul Reșița. Intelectuali și oameni de rând deopotrivă i-au adus un ultim omagiu, el fiind o personalitate emblematică și foarte cunoscută a Reșiței din acea perioadă. Ca învățător (generații întregi au fost marcate de calitățile sale pedagogice) și cantor la Reșița, a fost foarte cunoscut și apreciat de întreaga comunitate. În registrele bisericești de la Parohia Romano-Catolică „Maria Zăpezii”, monseniorul Paul Lackner notează că Pittner-Bácsi a fost cantor în biserică timp de 60 de ani.
Până în preajma Revoluției din 1989, casa declarată acum monument istoric de categoria B, a fost îngrijită de locatarii acesteia, însă următorii au neglijat-o total, ajungând într-o stare de degradare avansată.
Sursa informațiilor – Erwin Josef ȚIGLA, Președintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin