PREZENTAREA PROIECTULUI

„Restaurarea și revitalizarea patrimoniului cultural – Centru expozițional și de evenimente – Școala Pittner-Municipiul Reșița”

Promotor proiect: Municipiul Reșița.

Parteneri:    Asociaţia Euroland Banat din Reşiţa, România

            Listhópurinn Rösk din Akureyri, Islanda

Valoarea totală a proiectului: 8.888.891,80 lei (1.836.737,64 euro), din care 7.053.136,64 lei (1.457.410,20 euro) reprezintă sprijinul financiar nerambursabil.

 

 

Obiective

Proiectul are ca obiectiv general restaurarea și refuncționalizarea Școlii Pittner cu destinație culturală și punerea în valoare a acestuia prin cooperare cu partenerii asociați în vederea dezvoltării managementului cultural. 

Monumentul, aflat într-o stare avansată de degradare, va beneficia de reparații majore atât în ceea ce privește restaurarea elementelor arhitecturale cât și dotarea cu utilitățile necesare.

Mai mult decât atât,  implementarea proiectului va conduce la dezvoltarea antreprenorialului cultural prin organizarea activităților  propuse prin proiect și planul de valorificare și va contribui la dezvoltarea relațiilor bilaterale între țările de origine ale partenerilor.

Restaurarea Școlii Pittner contribui la rezolvarea uneia dintre cele mai acute probleme cu care se confruntă comunitatea reșițeană, și anume, insuficiența unităților cu caracter cultural, dotate la standarde moderne, care să asigure accesul la un proces educațional și cultural de calitate.

Reabilitarea şi funcţionalizarea clădirii vor avea rolul de:

  • recuperare a unui valoros element arhitectural de patrimoniu;
  • punere la dispoziția utilizatorilor de toate vârstele a unei clădiri culturale;
  • ridicare urbanistică a zonei în care este amplasat;
  • încurajarea parteneriatelor culturale.

ACTIVITĂȚI CULTURALE

Activitățile culturale au debutat încă de la începutul proiectului având rolul de a anunța reabilitarea clădirii şi de a familiariza locuitorii orașului cu ideea renaşterii acestei clădiri. Deoarece ele nu se pot desfăşura în incinta șantierului, locul lor de derulare va fi în primul rând strada şi apoi centrele culturale ale zonei în care este amplasată clădirea.

După restaurare, clădirea va găzdui evenimente locale care vor ajuta atât la revitalizarea monumentului istoric cât și la îmbunătățirea managementului patrimoniului cultural, prin readucerea acestuia în atenția cetățenilor. Evenimentele locale vor consta în proiecții de film, concerte, ateliere restaurare/pictură sau reprezentații teatrale.

Ateliere

După finalizarea restaurării clădirii, atunci când aceasta îşi va deschide porţile pentru activităţi culturale, Școala Pittner va găzdui pe lângă un minimum de spații administrative, ateliere de formare vocaționale, un spațiu central de socializare, muzeu de fotografie, o bibliotecă clasică și una virtuală.

Atelier de restaurări

Va servi la inițierea cursanților privind teoria restaurărilor. În plus, cursanţii vor trece de la abordarea pur teoretică a restaurărilor la „respirația’’ materialelor folosite în restaurări.

Atelier de design

Va aborda noțiuni de web-design, design  de obiect, de mobilier, de modă. Se vor prezenta noțiuni primare  pentru creații vestimentare și de publicitate.

Atelier meşteşugăresc

Va dezvolta creativitatea pe domeniul manufacturii. Se vor putea meșteri obiecte mici, jucării, din materiale ieftine. Obiectele realizare vor fi expuse în cadrul expozițiilor organizate în Centrul Cultural.

Atelier de literatură

Va fi dedicat iubitorilor de literatură. Participanții își vor dezvolta abilitățile de exprimare, demersurile logice ale unui discurs precum și comunicarea.

Atelier de pictură

Lucrările ce vor rezulta se vor expune în Centrul Cultural,  vor fi înscrise la concursuri și vor putea decora spatii publice sau private.

muzeu

Muzeu

Vor fi expuse imagini realizate de artiști fotografi locali, ustensile și aparate de fotografiat și va prezenta tehnici istorice de realizare a fotografiilor.

Businessman looking though virtual reality simulator against white background against rows of bookshelves in the library

Biblioteca clasică/virtuală

Va oferi carte la raft iar cea virtuală va ţine informaţia la zi.

FINANŢATORI

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014 – 2021. Pentru mai multe detalii accesați: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.ro-cultura.ro